Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional şi să muncească pentru şi sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă să îi asigure plata salariului şi toate condiţiile necesare formării profesionale.
Încheierea, executarea,
modificarea, suspendarea şi încetarea contractului de ucenicie se fac în
condiţiile respectării reglementărilor Legii nr. 53/2003 - Codul
muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la
ucenicie şi la contractul individual de muncă.
(3) Contractul de ucenicie se încheie obligatoriu în formă scrisă,
în limba română, şi se înregistrează în termen de 20 de zile la inspectoratul
teritorial de muncă judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti. Obligaţia de
încheiere a contractului de ucenicie, în formă scrisă, revine angajatorului.
(4) Anterior începerii activităţii, contractul de ucenicie se
înregistrează şi în registrul general de evidenţă a salariaţilor, care se
transmite inspectoratului teritorial de muncă.
(5) Pe lângă elementele obligatorii ale contractului
individual de muncă, contractul de ucenicie cuprinde şi următoarele clauze
referitoare la:
a) denumirea calificării pe care urmează să o dobândească
ucenicul;
b) denumirea furnizorului de formare
care desfăşoară programul de formare profesională prin ucenicie la locul de
muncă;
c) numele coordonatorului de ucenicie şi calificarea acestuia;
d) locul/locurile în care se desfăşoară activitatea de
formare profesională;
e) durata necesară pregătirii teoretice şi practice prin
ucenicie la locul de muncă;
f) obligaţiile suplimentare ale angajatorului;
g) obligaţiile ucenicului;
h) alte clauze, potrivit legii.
Obligaţiile suplimentare ale angajatorului
sunt:
a) să asigure ucenicului toate drepturile pe care i le
conferă un contract de muncă încheiat pe durată determinată proporţional cu
timpul lucrat;
b) să asigure ucenicului pregătirea practică necesară
calificării în care ucenicul se formează profesional;
c) să asigure ucenicului accesul la pregătirea teoretică şi
practică corespunzătoare programului de formare profesională, finalizat cu certificat
de calificare profesională a adulţilor, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr.
129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
d) să asigure finanţarea programului de formare profesională
a ucenicului, dacă acest program nu este finanţat din alte surse.
Obligaţiile ucenicului
sunt:
a) să desfăşoare activitatea în conformitate cu prevederile
contractului de ucenicie;
b) să participe la pregătirea teoretică
şi practică corespunzătoare programului de formare profesională, finalizat cu
certificat de calificare profesională a adulţilor, în condiţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 129/2000, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare;
c) să susţină şi să promoveze examenul
de absolvire la terminarea stagiilor de pregătire teoretică şi practică, pentru
obţinerea certificatului de calificare profesională.
Drepturile şi
obligaţiile angajatorului şi ale ucenicului se stabilesc prin contractul de
ucenicie, completat cu prevederile din contractul colectiv de muncă aplicabil
şi ale regulamentelor interne, după caz.
Modelul-cadru al contractului de ucenicie
se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(1) Poate încheia contract de ucenicie persoana care
îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) face demersuri pentru a-şi găsi un loc de muncă, prin
mijloace proprii sau prin înregistrare la agenţia pentru ocuparea forţei de
muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa
ori la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condiţiile legii;
b) a împlinit vârsta de 16 ani;
c) nu are calificare pentru ocupaţia în
care se organizează ucenicia la locul de muncă;
d) îndeplineşte condiţiile de acces la formare profesională
prin ucenicie la locul de muncă, pe niveluri de calificare, conform
prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare.
(2) Se pot încadra în muncă în calitate de ucenici şi
următoarele categorii:)
a) cetăţenii străini, precum şi apatrizii care au obţinut
permis de muncă în România, conform reglementărilor legale în vigoare;
b) cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai
statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European şi membrii
de familie ai acestora.
(3) Maternitatea nu constituie motiv de discriminare în
executarea uceniciei la locul de muncă.
(4) Ucenicii până la vârsta de 26 de ani au dreptul la
întreţinere, acestora aplicându-li-se prevederile Codului civil, perioada
de ucenicie fiind asimilată cu cea de continuare a studiilor.
Art. 8. -
(1) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice
de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, poate
încheia contracte de ucenicie la locul de muncă şi:
a) persoana fizică autorizată, dacă face dovada că prestează
de cel puţin un an activitatea pentru care a fost autorizată;
b) întreprinderea familială, prin reprezentantul acesteia,
dacă face dovada că prestează de cel puţin un an activitatea pentru care s-a
constituit ca întreprindere familială.
(2) Persoana fizică autorizată sau, după caz, reprezentantul
desemnat al întreprinderii familiale pregăteşte ucenici având în acelaşi timp
şi calitatea de coordonator de ucenicie.
(3) Dispoziţiile prezentei legi referitoare la încheierea
contractului de ucenicie sunt aplicabile şi în cazul raporturilor de muncă ale
ucenicilor încadraţi de asociaţiile cooperatiste, reglementate prin legi
speciale.
Art. 9. -
(1) Durata contractului de ucenicie se stabileşte în funcţie
de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul, fără a
putea fi mai mică de:
a) 12 luni, în cazul în care ucenicia la
locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare
unei calificări de nivel 1;
b) 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se
organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de
nivel 2;
c) 36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se
organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de
nivel 3.
(2) Ucenicul poate fi supus unei perioade de probă care nu va
depăşi 30 de zile lucrătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu