Evaluarea reprezintă o componentă fundamentală a procesului de învăţământ, statutul ei în cadrul acestuia fiind reconsiderat, mai ales în ultimele decenii, datorită numeroaselor cercetări, studii, lucrări elaborate pe această temă. Evaluarea şcolară este percepută astăzi ca fiind organic integrată în procesul de învăţământ, având rolul de reglare, optimizare, eficientizare a activităţilor de predare-învăţare.
Evaluarea rezidă în „culegerea, valorificarea, aprecierea şi interpretarea informaţiilor rezultate din procesul de învăţare; măsurile pedagogice, proiectele curriculare care rezultă din aceste activităţi”
Transformările
produse la nivelul activităţii evaluative, în special după 1990, au fost
generate şi marcate de următoarele idei:
- coresponsabilizarea, în procesul evaluativ, a celui care învaţă, deci a elevului;
- introducerea perspectivei metacognitive în procesul evaluativ.
Cum evaluăm?
Pentru a
identifica răspunsuri adecvate la această întrebare este necesar să ne orientăm
reflecţia asupra metodelor, tehnicilor şi instrumentelor pe care le valorificăm
în cadrul demersului evaluativ, astfel încât şi acesta (nu numai actul predării
şi al învăţării) să se poată caracteriza prin atributele: atractiv, incitant, stimulativ, eficient.
Hărţile
conceptuale
Hărţile conceptuale „oglindesc
reţelele cognitive şi emoţionale formate în cursul vieţii cu privire la anumite
noţiuni.”
„Ele sunt imaginile noastre despre
lume, arată modul nostru de a percepe şi interpreta realitatea. Hărţile nu
indică doar cunoaşterea, ci şi non-cunoaşterea.”
Deşi sunt utilizate mai mult în procesul instruirii, hărţile conceptuale reprezintă şi instrumente care îi permit cadrului didactic să evalueze nu atât cunoştinţele pe care le deţin elevii, ci, mult mai important, relaţiile pe care aceştia le stabilesc între diverse concepte, informaţiile internalizate în procesul învăţării, modul în care îşi construiesc structurile cognitive, asociind şi integrând cunoştinţele noi în experienţele cognitive anterioare.
a. Hărţi conceptuale tip “pânză de păianjen”
Se plasează în centrul hărţii conceptul nodal (tema
centrală), iar de la acesta, prin săgeţi, sunt marcate legăturile cu noţiunile
secundare.
b.
Hartă conceptuală ierarhică
Presupune reprezentarea grafică a
informaţiilor, în funcţie de importanţa acestora, stabilindu-se relaţii de
supraordonare/subordonare şi coordonare. Se obţine o clasificare a conceptelor,
redată astfel:
c. Harta conceptuală lineară
Specificul acestui tip de hartă
rezidă în prezentarea lineară a informaţiilor.
d.
Sisteme de hărţi conceptual
Se diferenţiază de celelalte tipuri
de hărţi conceptuale prin adăugarea inputs
şi outputs (intrări şi ieşiri).
Ø
Principalele avantaje ale
utilizării hărţilor conceptuale:
Ø În sfera dezavantajelor includem:
· consum mare de timp;
· risc crescut de subiectivitate în apreciere, în absenţa unor criterii de evaluare clare;
·
efort intelectual şi voluntar intens
din partea elevilor, care trebuie să respecte anumite standarde şi rigori
impuse de specificul acestei metode.
Metoda R.A.I.
Metoda R.A.I. vizează „stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a comunica (prin întrebări şi răspunsuri) ceea ce tocmai au învăţat.” (.
Denumirea acestei metode provine de la asocierea
iniţialelor cuvintelor Răspunde – Aruncă – Interoghează.
Poate fi utilizată în orice
moment al activităţii didactice, în cadrul unei activităţi frontale sau de
grup. Un demers evaluativ realizat prin intermediul acestei metode implică
respectarea următorilor paşi (în cazul unei activităţi frontale):
-
se precizează conţinutul/tema supus/ă evaluării;
-
se oferă o minge uşoară
elevului desemnat să înceapă activitatea;
-
acesta formulează o întrebare şi aruncă mingea către un coleg care va
preciza răspunsul; la rândul său, acesta va arunca mingea altui coleg,
adresându-i o nouă întrebare;
-
elevul care nu va putea oferi răspunsul corect la întrebare va ieşi din
„joc”, răspunsul corect fiind specificat de cel ce a formulat întrebarea;
acesta are dreptul de a mai adresa o întrebare, iar în cazul în care nici el nu
cunoaşte răspunsul corect, va părăsi „jocul” în favoarea celui căruia i-a
adresat întrebarea;
-
în „joc” vor rămâne numai elevii care demonstrează că deţin cunoştinţe
solide în legătură cu tema evaluată;
-
la final, profesorul clarifică eventualele probleme/întrebări rămase
fără răspuns.
Pe parcursul activităţii, profesorul-observator
identifică eventualele carenţe în pregătirea elevilor şi poate adopta astfel
deciziile necesare pentru îmbunătăţirea performanţelor acestora, precum şi
pentru optimizarea procesului de predare-învăţare.
Această metodă alternativă de evaluare poate fi utilizată în cadrul
oricărei discipline de studiu, cadrul didactic atenţionând însă elevii în ceea
ce priveşte necesitatea varierii tipurilor de întrebări şi a gradării lor ca
dificultate. Pot fi sugerate, de asemenea,
următoarele întrebări:
- Cum defineşti
conceptul..................................?
- Care sunt noţiunile cheie ale temei..................?
- Care sunt ideile centrale ale temei…………...?
- Care este importanţa faptului
că......................?
- Cum argumentezi faptul
că..............................?
- Care consideri că sunt
efectele.........................?
- Cum consideri că ar fi mai avantajos: să.............sau
să...............?
- Cum poţi aplica noţiunile
învăţate...................?
- Ce ţi s-a părut mai interesant...........................?
- Ce relaţii poţi stabili între…. şi……..între…...? etc..
Ø
Avantajele metodei R.A.I.:
- este, în acelaşi timp, o metodă eficientă de
evaluare, dar şi o metodă de învăţare interactivă;
- elementele de joc asociate acestei metode transformă
demersul evaluativ într-o activitate plăcută, atractivă, stimulativă
pentru elevi;
- nu implică sancţionarea prin notă a performanţelor
elevilor, având rol constativ-ameliorativ, ceea ce elimină stările
emoţionale intens negative;
- promovează interevaluarea şi interînvăţarea;
- permite realizarea unui feedback operativ;
- contribuie la:
§ formarea şi consolidarea deprinderii de
ascultare activă;
§ formarea şi dezvoltarea capacităţii
reflective;
§ dezvoltarea competenţelor de relaţionare;
§ dezvoltarea competenţelor de comunicare;
§ formarea şi dezvoltarea competenţelor de
evaluare şi autoevaluare;
§ dezvoltarea capacităţii argumentative etc..
Ø Limitele acestei metode pot fi
următoarele:
· consum mare de timp;
·
răspunsuri incomplete sau incorecte, în
condiţiile în care profesorul nu monitorizează cu atenţie activitatea grupului;
· nonimplicarea unor elevi sau etichetarea
elevilor care au nevoie de mai mult timp pentru
formularea întrebărilor/răspunsurilor;
· marginalizarea sau autoizolarea elevilor care
împărtăşesc anumite opinii;
· dezinteres, neseriozitate manifestată de unii
elevi;
·
aparentă dezordine;
·
apariţia unor conflicte între elevi etc..
Tehnica
3-2-1
Tehnica 3-2-1 este „un instrument al evaluării continue, formative şi formatoare, ale cărei funcţii principale sunt de constatare şi de sprijinire continuă a cursantilor.”.
Este o tehnică modernă de evaluare, care nu vizează sancţionarea prin notă a rezultatelor elevilor, ci constatarea şi aprecierea rezultatelor obţinute la finalul unei secvenţe de instruire sau al unei activităţi didactice, în scopul ameliorării/îmbunătăţirii acestora, precum şi a demersului care le-a generat.
Denumirea acestei tehnici se
datorează solicitărilor pe care ea şi le subsumează. Astfel, cursantii trebuie să
noteze:
ü trei
concepte pe care le-au învăţat
în secvenţa/activitatea didactică respectivă;
ü două
idei pe care ar dori să le dezvolte sau să le completeze cu
noi informaţii;
ü o capacitate, o pricepere sau o abilitate pe care şi-au format-o/au exersat-o în cadrul activităţii de predare-învăţare.
Ø
Avantajele tehnicii 3-2-1:
- aprecierea unor rezultate de diverse tipuri
(cunoştinţe, capacităţi, abilităţi);
- conştientizarea achiziţiilor ce trebuie realizate la
finalul unei secvenţe de instruire sau a activităţii didactice;
- cultivarea responsabilităţii pentru propria învăţare
şi rezultatele acesteia;
- implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor
propuse;
- formarea şi dezvoltarea competenţelor de
autoevaluare;
- formarea şi dezvoltarea competenţelor metacognitive;
- asigurarea unui feedback operativ şi relevant;
- reglarea oportună a procesului de predare-învăţare;
- elaborarea unor programe de recuperare/compensatorii/de dezvoltare, în acord cu nevoile şi interesele reale ale elevilor etc..
Ø Limitele acestei tehnici pot fi
următoarele:
·
superficialitate în elaborarea răspunsurilor;
·
„contaminarea” sau gândirea asemănătoare;
·
dezinteres, neseriozitate manifestată de unii
elevi etc..
Proiectul
Reprezintă „o metodă complexă de evaluare, individuală sau de grup, recomandată profesorilor pentru evaluarea sumativă.” .
Elaborarea proiectului necesită o perioadă mai mare de timp (câteva zile sau câteva săptămâni) şi poate fi sarcină de lucru individuală sau de grup.
În utilizarea acestei metode se
parcurg următoarele etape:
1. Stabilirea
temelor pentru proiect (pot fi implicaţi şi elevii, dacă le este deja familiar
acest tip de activitate).
2. Stabilirea
şi precizarea perioadei de realizare a proiectului.
3. Familiarizarea
elevilor cu exigenţele specifice elaborării unui proiect.
4. Planificarea
activităţii (individuale sau de grup)
-
formularea obiectivelor proiectului;
-
constituirea grupelor de elevi (dacă este cazul);
-
distribuirea/alegerea subiectului de către fiecare
elev/grup de elevi;
-
distribuirea/asumarea responsabilităţilor de către
fiecare membru al grupului;
-
identificarea surselor de documentare.
5. Desfăşurarea
cercetării/colectarea datelor.
6. Realizarea
produselor/materialelor.
7. Prezentarea
rezultatelor obţinute/proiectului.
8. Evaluarea proiectului
Este
indicat ca profesorul să le recomande elevilor ca în realizarea proiectului să
respecte următoarea structură :
- Pagina de titlu (include tema
proiectului, numele autorului/autorilor, şcoala, clasa, perioada de
realizare);
- Cuprinsul (se precizează titlurile
capitolelor şi subcapitolelor);
- Introducerea (se fac referiri la importanţa
temei, cadrul conceptual şi metodologic);
- Dezvoltarea elementelor de conţinut
prezentate în cuprins;
- Concluzii;
- Bibliografie;
- Anexe.
Pe parcursul realizării proiectului, cadrul didactic
oferă suport şi consultaţii elevilor în desfăşurarea cercetării, în colectarea
datelor necesare şi poate efectua evaluări parţiale.
Evaluarea
proiectului implică atât raportarea la calitatea produsului, cât şi la
calitatea procesului, a activităţii elevului. În acest sens, este necesar ca
profesorul să formuleze criterii clare, susceptibile de a asigura o evaluare
obiectivă, şi să le comunice elevilor.
Ø
Avantaje
ale utilizării proiectului ca metodă de evaluare:
- este, în acelaşi timp, o metodă eficientă de
evaluare, dar şi o metodă de învăţare interactivă;
- plasează elevul într-o situaţie de cercetare
autentică;
- cultivă responsabilitatea pentru propria învăţare şi
rezultatele acesteia;
- asigură implicarea tuturor elevilor în realizarea
sarcinilor propuse;
- facilitează abordările de tip inter- şi
transdisciplinar;
- promovează interevaluarea/autoevaluarea şi
interînvăţarea;
- oferă posibilitatea aprecierii unor rezultate de
diverse tipuri (cunoştinţe, capacităţi, abilităţi);
- permite exersarea şi evaluarea:
§ capacităţii de
a observa;
§ capacităţii investigative;
§ capacităţii de
analiză, sinteză, comparaţie, generalizare şi abstractizare;
§ capacităţii de
a utiliza tehnici specifice de muncă intelectuală;
§ capacităţii de a utiliza, asocia, transfera diverse
cunoştinţe;
§ capacităţii argumentative;
§ capacităţii de a realiza un produs etc.;
- asigură dezvoltarea competenţelor de relaţionare, a
competenţelor de comunicare;
- stimulează creativitatea;
- facilitează dezvoltarea încrederii în propriile forţe
etc..
Ø
Limite ale
utilizării proiectului ca metodă de evaluare:
·
apariţia unor conflicte între elevi (în
condiţiile elaborării în grup a proiectelor);
·
minimalizarea rolului profesorului etc..
Portofoliul
v
Este „o
metodă de evaluare complexă, longitudinală, proiectată într-o secvenţă mai
lungă de timp, care oferă posibilitatea de a se emite o judecată de valoare,
bazată pe un ansamblu de rezultate.”.
v
„Raportul de
evaluare” (portofoliul), „constituie nu atât o metodă distinctă de evaluare,
cât un mijloc de valorizare a datelor obţinute prin evaluări realizate.” .
v
Portofoliul
reprezintă „un veritabil „portret
pedagogic” al elevului, relevând: nivelul general de pregătire, rezultatele
deosebite obţinute în unele domenii, ca şi rezultatele slabe în altele,
interese şi aptitudini demonstrate, capacităţi formate, atitudini, dificultăţi
în învăţare întâmpinate ş.a.m.d.” .
Portofoliul
este un instrument utilizat în cadrul evaluării sumative, care permite
estimarea progresului în învăţare al elevului, prin raportare la achiziţiile
realizate în perioade de timp mai mari (semestru, an şcolar sau chiar ciclu de
învăţământ).
Un
portofoliu poate conţine următoarele „piese”:
· fişe de
informare şi documentare independentă,
·
referate,
eseuri, creaţii literare proprii, rezumate, articole,
·
pliante, prospecte,
·
desene, colaje, postere,
·
teme,
probleme rezolvate,
·
schiţe,
proiecte şi experimente,
·
date
statistice, curiozităţi, elemente umoristice referitoare la tematica abordată,
·
teste
şi lucrări semestriale,
·
chestionare de atitudini,
·
înregistrări
audio/video, fotografii,
·
fişe
de observare,
·
reflecţii
ale elevului pe diverse teme,
·
decupaje
din reviste, reproduceri de pe internet;
·
liste
bibliografice şi comentarii cu privire la anumite lucrări,
· hărţi cognitive etc..
Ø Avantajele utilizării portofoliului:
·
permite aprecierea unor tipuri variate de rezultate şcolare
şi a unor produse care, de regulă, nu fac obiectul niciunei evaluări;
·
evidenţiază cu acurateţe progresul în
învăţare al elevilor, prin raportare la o perioadă mai lungă de timp;
·
facilitează exprimarea creativă şi
manifestarea originalităţii specifice fiecărui elev;
·
determină angajarea şi implicarea
efectivă a elevilor în demersul evaluativ;
·
permite identificarea punctelor forte ale activităţii
fiecărui elev, dar şi a aspectelor ce pot fi îmbunătăţite;
·
constituie un reper relevant pentru demersurile de
diferenţiere şi individualizare a instruirii;
·
cultivă responsabilitatea elevilor
pentru propria învăţare şi pentru rezultatele obţinute;
·
nu induce stări emoţionale negative,
evaluarea având ca scop îmbunătăţirea activităţii şi a achiziţiilor elevilor;
·
facilitează cunoaşterea personalităţii
elevului şi autocunoaşterea;
·
contribuie la:
§ dezvoltarea
capacităţii de autoevaluare;
§ formarea şi dezvoltarea competenţelor metacognitive;
§ dezvoltarea capacităţii de a utiliza
tehnici specifice de muncă intelectuală;
§ dezvoltarea
capacităţii de a utiliza, asocia, transfera diverse cunoştinţe;
§ dezvoltarea
capacităţii
argumentative;
§ dezvoltarea
capacităţii de a realiza un produs;
§ dezvoltarea
competenţelor de comunicare;
§ dezvoltarea încrederii
în propriile forţe etc..
Ø Dezavantajele utilizării portofoliului:
·
dificultăţi în identificarea unor criterii pertinente de
evaluare holistică;
·
riscul preluării unor
sarcini specifice elaborării portofoliului de către părinţi etc..